ALTE DESERTURI

PANETTONE



     Bine v-am regasit!

     Sunt sigura ca de Sarbatori ati fost alaturi de familie si ati petrecut clipe minunate. Ma gandesc mereu la Pastele copilariei mele si imi amintesc cum mirosea primavara la tara, cum clipea soarele pe cer, imi amintesc despre hainele cu care ne innoiam si pe care le purtam cu mandrie in zilele insorite de Pasti.
Aud si acum muzica populara ce se auzea din gospodariile de pe la tara: Irina Loghin si Maria Ciobanu, mai intai pe discuri, apoi pe casete. Astazi nu se mai aude nimic...oare, ce mai este astazi specific Pastelui? Nu ma refer la pasca, oua rosii si cozonac. Cum mai diferentiem aceasta zi de toate celelalte din an? Cum mai stie astazi un nou venit in sat ca este sarbatoare? Poate ma ajutati si pe mine cu niste raspunsuri...chiar as fi curioasa sa va aflu parerile.




     Lasand la o parte melancolismul ce m-a cuprins, sa vorbim despre reteta. Am pregatit-o de Pastele catolic din acest an si de inca alte 4-5 ori inainte. Niciodata nu am fost multumita de fotografiile pe care le obtineam... nici acum nu sunt, dar totusi...vreau sa pun odata aceasta reteta pe blog care ma bantuie la propriu si la figurat. Prima si ce-a mai veche fotografie "dateaza" din 03.04.2010.
     Panettone, ca si proces de lucru, este laborios si necesita mai mult timp de la prima framantare si pana la coacere. Daca va hotarati sa il incercati ma voi bucura nespus.

     INGREDIENTE: 1. 25 g drojdie
                                    125 g zahar pudra
                                    1 pliculet zahar vanilat
                                    6 galbenusuri
                                    150 g apa
                                    135 g unt
                                    500 g faina

                                2. 125 g zahar pudra
                                    10 g miere de albine
                                    50 g albusuri de ou
                                    6 galbenusuri
                                    250 g faina
                                    10 g sare
                                    100 g stafide
                                    75 g coaja de portocala sau de lamaie confiata
                                    115 g unt

     Panettone se pregateste in doua etape si de aceea este de preferat sa se inceapa pregatirea lui seara. In caz contrat veti pati ca mine ultima data…adica, l-am pus la cuptor la copt in jurul orei 2,00 din noapte. Fiind fericita "castigatoare" a unui loc de munca numai imi permit luxul sa pregatesc ceva in cursul zilei si de aceea m-am supus acestor conditii speciale de lucru.




     Seara la 19,00: Folosim ingredientele specificate la punctul1.
     Dizolvam drojdia in apa calda si lasam la dospit. Cind incepe sa se umfle vom adauga jumatate din galbenusuri, zaharul pudra si zaharul vanilat. Incepem sa adaugam treptat faina si cind este total absorbita vom adauga pe rand galbenusurile ramase. Framantam aluatul pana incorporam galbenusurile si in continuare adaugam untul la temperatura camerei. Incorporam si untul in aluat; este un process destul de dificil pentru ca alautul se lipeste foarte tare. La final, cind untul va fi incorporat, aluatul va fi elastic si nu se va lipi de degete si de peretii vasului in care am framantat. Daca aveti mixer acesta va va scuti de mult efort.
Acoperim aluatul cu folie alimentara si lasam in cuptor la dospit pentru 12-15 ore. Vasul in care lasam aluatul la dospit trebuie sa fie destul de mare pentru ca aluatul isi va tripla volumul.

     Asa arata aluatul dupa ce a fost framantat la finalul acestei faze, prima data cind am facut reteta:


     La finalul celor 15 ore de dospire aluatul a crescut si arata ca aici:


     Dimineata la 7,00: Folosim in continuare aluatul rezultat in prima faza si incepem sa incorporam ingredientele de la punctul 2.




     Aluatul dospit il amestecam cu zaharul, albusul de ou si jumatate din galbenusuri. Framantam cat sa le incorporam in aluat si apoi treptat adaugam faina. Aluatul va fi la un moment dat destul de tare, dar incepem sa adaugam pe rand cate un galbenus si acesta va incepe sa ia elasticitate. Adaugam sarea si untul. Cind aluatul va fi compact vom adauga stafidele si coaja de portocala sau lamaie confiata. Stafidele le-am adaugat atat inmuiate in prealabil in apa, cat si asa uscate, cum au fost cumparate. Diferenta vine din faprul ca cele inmuiate mi s-au cam faramat la amestecare in aluat si nu mi-a placut. De aceea va recomand sa le adaugati uscate...parerea mea; acesta a fost motivul pentru care am convenit sa le adaug la sfarsit.

     Aluatul final se prezinta astfel:


     Daca va hotariti sa faceti reteta va puteti pregati dinainte formele de hartie cum am explicat AICI.
     Aluatul rezultat il impartin in trei si vom pune in fiecare forma de hartie aproximativ 610 g de aluat.


     Prima data cind am pregatit reteta am folosit niste castroane rotunde de sticla si pot sa spun ca am fost si atunci multumita de rezultat.


     Cosuletele de hartie (castroanele sau ce foloseste fiecare) cu aluatul le lasam in cuptorul aragazului la dospit pentru 5 ore.



     In fotografia de mai sus am presarat zahar granulat obtinut dupa reteta lui Laura Adamache.
     Dupa scurgerea timpului incalzim cuptorul la 180°C si coacem Panettone pentru 45 de minute. Dupa primele 15 minute este de preferat sa le acoperim cu hartie de copt sau folie de aluminiu pentru a prevenii arderea.



     Lasam la racit si inainte de racirea completa in fiecare Panettone infigem doua bete de frigarui metalice mai lungi cu ajutorul carora il vom sustine si il vom intoarce invers astfel incat untul sa se amestece in tot volumul corpului.


     Am citit ca Panettone este mai bun cu cat este mai vechi; la noi in acest an a rezistat doua saptamani pastrat in punga de plastic si invelit in prosop de bucatarie. A fost foarte, foarte bun.


APRILIE 2010 - primul meu Panettone



DECEMBRIE 2011


     Reteta este preluata de pe blogul italian La Cucina di Federica. Multumesc Federica, este o reteta minunata.

     Sa veti pofta,
     Nico

     Update: Cu aceasta reteta am castigat in Slovacia in data de 08.12.2011 un cos cu produse cadou de la Henkel.

Nicoleta Grófová

6 comentarii :

  1. Hristos a inviat!! Arata minunat!!! Am citit cu sufletul la gura postarea, minunate explicatii! Acum stiu unde sa vin cand ma hotarasc sa fac panettone!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat a Inviat! Multumesc frumos Paula si daca te ajuta cu ceva postarea,....ma faci foarte fericita. Toate cele bune, Nico.

      Ștergere
  2. Nu stiu de ce tot esti nemultumita ? Doar pozele astea sunt tare faine si imi place mult ceea ce vad !
    Observ ca ai avut si...degustatori pe cinste.Sau te-a si ajutat ? Bravo voua....
    Te tzuc fata draga si sa ai un weekend linistit !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Sidy! Sunt in urma cu multe lucruri si imi cer scuze pentru intarzierea cu care raspund comentariului tau. Nemultumita?...parca numai sunt asa ca la inceput...mi-ai ridicat moralul si m-ai binedispus. Lukinko al meu nu m-a ajutat...decat la mancat ca de altfel toti ai casei. Dar asta-i cea mai mare bucurie cind aud: "Mami, esti o bucatareasa admirabila...ne gatesti numai mancaruri bune." Tradus din slovaca poate suna cam maret si ciudat, dar asa imi spune iubitul meu mic cind ii place ceva ce le-am gatit. Te imbratisez si o saptamana minunta si tie. Nico

      Ștergere
  3. Buna ziua...intreb si eu, daca nu avem program de dospire la aragaz cum putem face panettone?...50grade cat are cuptorul meu(minim de temperatura) e cam mult....la temperatura camerei mai iese?...tare as vrea sa-l testez..
    Alexandra

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua. Nici aragazul meu nu are program de dospire, nu stiu cum de s-a inteles asta. Va recomand sa il lasati la dospit cu usa cuptorului inchisa pe toata perioada. Cel putin in cuptor este ferit de curent. Daca amai veti nevoie de lamuriri suplimentare va stau la dispozitie.

      Ștergere

Un produs Blogger.