ALTE DESERTURI

"BUCURIE DULCE" DE VALENTINE'S DAY



     Bine v-am gasit!

     Sper ca veti sarbatori frumos ziua de astazi si mai sper ca "Valentinul" fiecareia dintre voi sa fie darnic si iubitor. Eu va urez "La multi ani!" si fie ca dragostea voastra sa dureze o vesnicie.   
     Pentru sotul meu am pregatit un desert bazat pe fructe de padure (pentru care am facut o pasiune in ultimul timp), inspirat din pliantul Billa ce contine ofertele speciale ale acestei saptamani. Initial avusesem mai multe idei, dar desertul prezentat de bucatarul-sef Giuseppe Daddio mi-a cazut cu "tronc" si nu mi-am putut lua gandul de la el. Cum fructe de padure am inceput sa am in congelator acest desert nu a fost greu de realizat. Iubitul meu a fost placut impresionat.




    Reteta este rapida, practica si gustoasa: pentru femeia moderna si romantica care isi gaseste totusi timp sa sarbatoreasca alaturi de partenerul ei.
     Si avand in vedere ca este deja al doilea an in care sarbatoresc dragostea alaturi de blogul Isabelei, binenteles ca ma prezint si in acest an la parada retetelor inspirate de dragoste. Imi propusesem sa folosesc formele inimioara de anul trecut...dar nu a fost sa fie. A fost dragoste la prima vedere pentru acest desert.

     INGREDIENTE: 250 g fructe de padure congelate
                                   250 g branza dulce moale, pasta
                                   zeama de la 1/4 lamaie
                                   250 ml smantana dulce pentru frisca
                                   300 ml suc de fructe
                                   1 plic de gelatina foi
                                   zahar pudra dupa gust
                                   1 pastaie de vanilie Bourbon

     Fructele de padure le punem la decongelat. Dupa decongelare vom scurge sucul lasat de fructe.
    Intr-un castron amestecam branza dulce cu zaharul pudra si zeama de lamaie. Omogenizam si adaugam fructele de padure decongelate. Se pot folosi si fructe din compot; asa recomanda autorul retetei.


     Amestecam incet sa nu sfaramam fructele.
  Separat, in alt castron, batem smantina lichida pana se intareste. Frisca obtinuta o amestecam cu grija peste amestecul de fructe. Dam la rece pana pregatim gelatina.


     In sucul de fructe (se poate folosi sucul de la un compot de capsuni sau afine) adaugam semintele pastaii de vanilie. In functie de sucul folosit se va modifica culoarea finala a desertului nostru.
     Punem gelatina la inmuiat in suc. Dupa inmuiere dam putin pe foc cat sa se topeasca gelatina si amestecam pana la racorirea completa. Eu mi-am format un obicei si o dau la congelator pentru cate 1 minut dupa care scot bolul, amestec si tot asa repet pana gelatina isi schimba consistenta. Daca riscati sa uitati de ea in congelator nu procedati ca mine.




     Turnam gelatina peste crema si amestecam. Crema obtinuta o turnam in boluri sau pahare si dam la rece pentru 2-3 ore. Decoram dupa preferinte cu fructe de padure, bucati de ciocolata, picaturi de ciocolata sau alte ornamente dulci.





      Si in loc de concluzie:


     Sa aveti pofta,
     Nico



Nicoleta Grófová

4 comentarii :

  1. Am venit sa vad cu ce "bucurii" te indulcesti tu , draga Nico si imi place mult ce am gasit ca ne-ai pregatit de Valentine's day !
    Nici nu stiu ce sa aleg....mai intai.
    Te tzuc cu drag !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sidy, draga mea, ma bucur mult ca ai revenit...crezusem sincer ca te-ai suparat pe mine. Sunt fericita daca iti plac dulciurile mele. Te imbratisez si te pup din toata inima. Nico

      Ștergere

Un produs Blogger.