PREPARATE PASTE

IEPURASI PENTRU PASTE



     In Slovacia cu ocazia Pastelui se pregatesc figurine dulci sau sarate, precum iepurasi si mielusei/berbecuti. O sa va vorbesc despre simbolul mielului deoarece ce simbolizeaza iepurasul cred ca toata lumea stie.

     Asadar, mielul de Paste reprezinta simbolul sacrificiului si de aceea, cum aici nu se consuma in general carne de miel, el se gaseste pe masa fiecarei familii sub forma unei figurine care in general este de dulce pregatita din aluat de pandispan.
     "Mielul pascal reprezinta simbolul sacrificiului si apartine simbolurilor indispensabile ale sarbatorilor pascale, imbinand doua traditii. După cum se credea că sângele mielului a salvat poporul evreu, tot asa, Isus Hristos ca miel al lui Dumnezeu cu jertfa sa a salvat lumea.
     Isus Hristos, ca miel al lui Dumnezeu s-a sacrificat pentru mantuirea lumii si reprezinta un semn de puritate, inocenta si ascultare. Paştele este asociat cu jertfa mieilor, de aceea mielul este tipic mesei de Paste. În familiile sărace, mielul real a fost inlocuit de mielul copt din aluat de pandispan sau aluat dospit decorat cu glazura de zahar, o crenguta verde- simbolul primaverii si o panglica cu clopotel. Friptura de miel şi astazi inseamna reinnoirea vietii si victoria asupra mortii, precum si amintirea lui Hristos."- traducere preluata




     Sincera sa fiu, acele forme de copt ce reprezinta mielusei nu prea imi fac cu ochiul, asa ca inca din 2009 mi-am cumparat forma ce face subiectul acestui articol. Reteta a mai fost postata pe vechiul blog ce a fost sters, asa ca astazi, dupa 3 ani va readuc in atentie aceasta reteta. In fotografii vor aparea ingredientele cu care am facut atunci reteta, numai ca intre timp am pierdut-o odata cu toate retetele vechi de pe acel blog. Astazi, am refacut o reteta aproape similara cu cealalta. La sfarsit vor aparea si iepurasii Pastelui din acest an.


      INGREDIENTE: 3 albusuri
                                     150 gr unt sau margarina
                                     150 gr zahar
                                     3 galbenusuri
                                     coaja rasa de la o lamaie
                                     150 gr faina


     Forma o ungem cu unt si o tapetam cu gris.
     Batem albusurile spuma tare cu un praf de sare.
     Intr-un castron punem untul, galbenusurile si zaharul si frecam pina obtinem un amestec spumos.


     Adaugam coaja rasa de lamaie si faina. La sfarsit se incorporeaza albusurile spuma, incet sa nu se lase compozitia.


     Se toarna in forma si se coace la 180°C pentru 40 de minute. Va recomand sa incercati si cu scobitoarea inainte de a inchide focul.


     Lasam la racit 15 minute dupa care intoarcem forma si scoatem iepurasul din forma.


     Iepurasul il decoram dupa bunul plac. Eu am ales sa ii imbrac in ciocolata la sfarsit rezultand o familie: o mamica si un tatic iepuras.


     Iepurasii se mai pot imbraca in glazura de zahar.
     Sectiunea in iepuras arata cam asa:




     Iepurasii din acest an sunt acestia:



     Si iepurica noastra "macelarita":


     Sa aveti un Paste luminat si imbelsugat!


     Spor la pregatiri va ureaza,
     Nico



Grófová Nicoleta

2 comentarii :

  1. Eiii, mult mai frumosi iepurasii din acest an si mai dragastosi ;-))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Jaj, mersi Liana. Ce sa fac, mai evoluez si eu, incet ca melcul, dar sigur. Eu nu le am cu decoratiile la torturi si prajituri. Defect din nastere :) Te pup, Nico

      Ștergere

Un produs Blogger.